Am trecut pe marginea drumului
de fiecare dată altfel
îmi priveam neputința
ca pe orice obiect pierdut
ori azvîrlit fără trebuință
m-am întors îndărăt
pe același drum
precum
păsările vara dar
n-am înțeles niciodată
de ce...

fiecare clipă se aduna în mine
ca o iluzie

când eram mic îmi plăcea
să mă cred mare și
frumusețea creștea
odată cu mine
îl copiam pe tata și
alergam prin el
de la un capăt la altul
până o dată când
am crescut cu adevărat
și de atunci mi-au rămas
gândurile și toate lucrurile
neterminate de el

și poate prea puțin din mine

în fiecare zi aceleași lucruri
aceleași dimineți același miros de piele
și aceleași dorinți...

și totuși sunt fericit

mâine îmi voi imagina un alt drum
și voi porni în același sens
în care s-a dus și tata...