Pe la sfârșitul nopții de vară când unii poate mai așteaptă zorile
și eu arhimandrit al șerpilor condotier al unei liniștite dezordini
ascult izbirea apei de maluri
acum când mi se fâlfâie de toate
acum când în camera mea goală sună telefonul speriind păsările care se uită pe geam
acum când cu pieptul deschis ca o ușă aștept apariția unui semnal care nu spune nimic
acum când văd cum arde pădurea cu arborii ei iluzorii
acum când cineva îmi aduce o monedă antică furată de nu știu unde
acum când se trage de pe balcoane fiindcă cineva a inventat acest nou viciu
acum când mă gândesc la cheltuiala inutilă făcută de bravii mei părinți cu educația și altele
o pasăre imobilă mă pândește la o răspântie
și eu magistru-obosit al păsărilor moarte
îmi reîncep chemările de cuc






* Sora Fântână; Editura Eminescu; București; 1995