apar încet
întâi ca niște umbre
și abia apoi
prind carne și le foșnește
pielea asurzitor, ei calcă
cu răbdare și sub
piciorul planetar
lacul se învârte-n cercuri
trăgând spre sine trestii
dinspre mal.

e magia lotușilor care
recuperează locul pășit
în urma lor și
aripa țânțarului
sărută cuvintele
înecate sub frunze.

elefanții își duc trompele-n crengi
ca pe ofrande,
strânse în ele precum pumnii pruncilor
și acolo, într-un rai
imaginat precum
cerul de ape
respiră mugurii, florile,
apele curg și
elefanții susură cu ele.

atunci, unii spun că visează.
unii - că trăiesc.