A-nțpenit c-un șold zdrelit...Dar cât a
stat așa, nu știe...Simte cald în spate,
nu-i pare rău, din tot, decât atâta:
că la apel, în seara asta, o să lipsească poate...

În pieptul brun, el rumegă tristețe
cu glomotog de sânge sau tutun,
când vrea să mearga-l trage - căpcăun -
pământu-n jos, dușman pe tinerețe.

Prin sânul rupt îi curge că latura
bolboroseala grea de lapoviță,
i-au desenat trei râuri cu altiță.
ieri, schijele, pe fața cu cianura.

În somn el vede limpede cum crește
iar țara blândă cu miros de munte,
o vadră de necaz l-a șters pe frunte
și-a vrut să-l scuipe-obuzul între dește.

Își pipăie prin noapte carabina,
sărută baioneta albă ca pe-o soră
și-ncearcă singur, ridicat în oră,
să-și sprijine de pușca lui tulpina.

Dar prăbușit în clisă ori în veac,
cu ceru-n brațe, mare cât o noapte,
adoarme pe-un maidan de stele coapte
sub coviltirul cerului sărac.