actul I

mi-amintesc că din rândul întâi
viața îți pare
atât de aproape și de strălucitoare

aplauzi
te ridici în picioare
plângi la finaluri cu boabe de aur
și-apoi te îneci
pentru un strop de culoare

actul II

după gong se așează cu fața
către palmele mele
actorii
actorii zevzeci iar eu știu
că-s mai bun, mai viteaz și mai drept
decât ei decât ei decât viața

e târziu
se aude gongul ca tunul

dacă pleci dacă pleci dacă pleci
mă retrag cu bărbia în piept
într-un scaun de piele
pe rândul treizeci
și unu

actul III

…va începe-n curând

în curând timpul nu va mai trece
să ne ceară biletul
pe ultimul rând
cu numărul zece ori zece

iar în scaunul vechi
se va face apoi
‘ncetul cu-ncetul
mai rece

epilog

o-ntrebare mă arde-n călcâi:
de ce oare se-agită
cei din rândul întâi?

11 XI 2009