e ora trei dupămiezul nopții mama
și n-am somn încă
privesc cu destulă atenție
ecranul acesta imens
în care o femeie aleargă pe locurile
unde mi-au căzut atâtea decenii pașii
trotuarul ce-o concurează are culoarea
tălpilor mele
în fiecare frunză alungită pe el
îmi tace câte un sunet
mâinile i se zbat acum mama
îmi aduc aminte de sicriul bunicii
din poveștile tale și cum i-a zburat
cu trupul până la vârful muntelui
ea voia să fie cât mai aproape de cer
femeia aceasta doar să-și pună o medalie
de aur în jurul gâtului
iar eu să adun toate frunzele
și să le înfig
adânc în ce a mai rămas din pielea mea...