Doamna Florica

O, cât înviora fala
Propriei veseli fiori,
Spun priviri trezind petala
Adormită-n câmp de flori,

Glas cristalin ce vuia,
Ca-n povești o primăvară,
De parcă-n basm trebuia
Soare magic să răsară,

Vorba propriei mândrie
De origine umană
ÃŽn moment de bucurie
Bună să o pui la rană.

Ea, lăudând fericirea
Faimei de balsamuri tari,
Oglindită în iubirea
Sfântă-a sufletelor mari,

Meritând să etaleze
Chipul în oglnda firii,
Năzuia să lumineze
Imagini desăvârșirii…

Dar, azi zboară, nu se știe
Peste câte piramide,
Peste uși de farmacie
Câte-n plante pot deschide.




Pot simții în vindecarea
Durerii talisman dorul,
În singurătate marea
Revelație fiorul.