De o ramură s-a izbit perpendicular lumina,
Din corpul ei s-a scurs o rază roșie impresionând retina
Unui poet ce-și arde melancoliile în asfințit
Și-și unge iluziile cu vers sfințit.

Cercul reveriei rotunde s-a fisurat
De un vis ascuțit, de tina vâscoasă epurat.

Concentrația unui țel realizabil
S-a diluat în soluția unui sens invers, abil
Ascuns în privirile dincolo de care se întindea neantul
În care un demon făcea pe berbantul.

De un candelabru s-a întărit lumina artificială,
Am aruncat în ea cu noaptea unei erori, ovală și superficială.

Decepțiile se sparg în miriade stări,
Culeg cioburile și prin lipire fac un glob cu paiete de visări,
Un extaz se aprinde de la artificii
Și umple cu străluciri ale vieții orificii.

Încântarea ca o ploaie de irizări cade oblic
Pe vederea panoramică, și o pun în plic.