să ne atingem îndelung
răscolind cu degetele arse carnea parfumată
ca într-o rugăciune indiană

meteoritul se aprinde
în pământul acesta nu va mai crește nimic
tălpile au prins rădăcini în aer

singurătatea e un fel de dragoste dezechilibrată
de care avem nevoie amândoi
pentru a putea visa la o îmbrățișare

în gândul meu tandrețea e sepia
e destul să-mi plec capul pe umărul tău
ca să aud muzica sferelor

ridicăm mâinile în sus
de parcă am aștepta o minune

așteptăm o înmormântare
niciodată auzi
niciodată nu am să regret această moarte





(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)