până la urmă viața este o hârtie adezivă
ușor mincinoasă poate am să mă plimb prin ea
ca printr-o colonie de fantasme
în timp ce îi împăturesc cutele
atât de departe de mine

ne mișcăm lângă o rană încă
atenți unde să punem cuvintele apasă
un suflet ca o iubire muribundă
încerc să mă ridic dar
mâinile îmi sunt legate de pământ

îmi bate la tâmple hemoragia unei vieți
goală pe dinăuntru ca pielea unui șarpe
după năpârlire
iubirile noi sunt pline de spaimă
nu au loc în lume și nici destinație

eram deja o fotografie când
în interiorul tăcerii
cineva culegea visele noastre
cineva nu atât de imperfect ca noi