coborând în gară, orice devine posibil
pe lespezile acestui peron -
dacă m-aș întinde acuma, în acest oribil
soare de munte, cu un ron-ron

de motan obosit,
nu ar fi acesta un punct de plecare
spre una devăr osebit
de cel al fetei cu bucle amare

și albăstrii, despre care tu, doamnă,
nu-mi spui nimic când o vezi?
soarele aici cade într-o toamnă

timpurie. munții, prin verzile lor zăpezi
de ace de pin, mă fixează.
remușcarea, strânsă la soare, toarce, visează.