gresia înbiează la chircit ca o sirenă la înec

tu însă cu încăpățânarea unei umbre
vrei să rămâi o venă în formă de chip luminos
cu alb mult cât un deșert în jurul tău spân
sprijinit de un soare belfer cu scoarță de copac
colecționând palmele în buzunarele altor palme
privind la nămeții crescuți din pământ ca niște boscheți
la șuvoaiele de apă cu o mie de piciorușe

albul îți face poftă să ningi și tu cândva
copiii să îți facă trupul din zăpadă
sufletul din nasturi de palton

știi
frigul se coace în frigidere pieptoase
are o inimă cât pumnul în loc de omulețul din gât
poate prinde gust de prescură dacă este destul de în vârstă
se scutură la sfârșit de vară nu

peste umeri îți ridici alți umeri
să țină de urât frigului care lasă
urme de copite pe piele

născut cu urechea în patru
auzi turmele de sâmburi din fructe
lași să îți crească ochi pe tot parcursul trupului
nu îi mai storci ca pe niște coșuri