agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-02-08 | [This text should be read in romana] |
@
Dan, bătrînul soldat Daniel, sau mai pe scurt, Dan, chiar bătrîn nu era la cei 55 de ani ai lui, însă ducea povara sisifică a unor răni căpătate în multele războaie la care luptase. În ultimul lui război, în urmă cu vreo cinci ani, a vazut că în grupa lor erau numai soldați tineri. Mirat se adresă comandantului care, cindva, a fost cel mai nou venit în grupă și a rămas în armata ca militar de carieră: "Unde mi-s vechii camarazi, băiete?" O adresare cam obraznică, însă Dan era îngrijorat foarte. "Păi știi și tu, Dane. Parte sunt în cărucioare de invalizi. Ce să facă aici? David era în spital de vreo doi ani. Schija aceea din creier nu a putut fi extrasă. S-a tot plimbat schija aceea în capul lui și a spart un vas de sînge. S-a îndurat Dumnezeu de el și a murit. Băiatul lui a venit la mine și mi-a spus că vrea să-i ia locul tătăne-su, însă doar știi regula. Am trebuit să telefonez maică-si, văduva lui David și ea a spus nu. Acum băiatul e la comandament în afară de pericol. Desenează planuri tactice și aud că reușește foarte bine. Moișe a murit și el. I-a trebuit să urce pe Everest. Vechiul lui vis. Acum vreo trei ani a și reușit. S-a întors acasă cu picioarele degerate și a fost nevoie de operație. A pierdut laba piciorului stîng și doar era stîngaci. I-au fixat o proteză și Moise a declarat că e ca nou. Anul trecut musai să urce iar, însă a ales o pîrtie nefolosită. Ghidul local i-a spus că acolo sunt mereu avalanșe, însă Moise pe a lui. "Uite ce e, Costică". Asa obisnuia el să-i cheme pe toți acolo. "Dacă îți este teamă, stai acasă, dar dacă mă însoțesti te platesc dublu". Și au plecat. După vreo săptămînă de urcuș a început o ploaie cu tunete și fulgere care a desprins parte din creasta muntelui. Bolovanii de acolo au trecut aproape de ei. "Avalanșă", a țipat "Costică". "Sari în borta din dreapta și să ne rugăm Celui de Sus". De sărit a sărit el, însă cu proteza aceea nu a fost destul de rapid și noianul de zăpada l-a smuls de unde era și dus a fost. Ghidul a anunțat autoritățile prin transmițător și elicoptere l-au căutat fără să-l găsească. Să trimită localnici nu s-a putut, căci nimeni acolo nu a avut curaj. Ghidul l-a găsit mort dupa vreo săptămînă. L-a aburcat în spate și l-a cărat la cabana de la poalele muntelui. Așa l-am pierdut și pe Moișe. Cît despre ceilalți.... Au obosit. Dar spune-mi, Dan! Nu crezi că la vîrsta ta ai putea sta acasă la căldurică și la mîncărică? La munca ta tot au nevoie de tine acum". Dan era Inginer proiectant la tancul Merkava IV care tocmai intrase In faza de teste pe teren și comandantul știa. Pasamite, erau tanchiști cu totii. "Comandant! Tu nu avea grija asta. Nu sunt de neînlocuit acolo. Am crescut la lucru boboci destepți.Ei mînuiesc calculatorul cum nu voi ști niciodată. Drept e că eu am scris specificațiile tehnice a fiecărui șurub de acolo, dar l-am scris deja. Poate că dupa teste am să trebuie să fac ceva corecturi și adăugiri, dar pînă atunci mai trece vremea". În acea zi Dan a primit un tanc Merkava III înzestrat cu toate minunățiile tehnicii și cu o echipa de doi tineri soldați a pornit spre front. Peripețiile lui din războiul acela vor fi povestite mai tărziu. Dan mi-a promis că mi le va relata. Ceea ce știu e că un obuz i-a distrus tancul și unul din cei doi soldați ai lui a fost grav rănit. După ce a anunțat la comandament cerînd infiermieri, i-a dat primul ajutor și impreună cu celălalt soldat au sărit pe un tanc al dușmanului, au atuncat înăuntru grenade ocupîndu-l. Cu tancul acela cei doi au mai făcut și alte isprăvii în ziua aceea, dar știu doar că spre asfințit era singurul tanc în funcțiune. Toate celelalte și ale lor și ai inamicului, parte ardeau și parte aveau șenile distruse. "A fost mai ușor decît decît crezi. Doar am tot exersat tot felul de metode la armată", mi-a spus, însă eu n-am mai dormit în noaptea aceea. Vezi bine, Dan este cel mai bun prieten al meu, deși sunt mai în virsta decît el. Dupa războiul acela ultim, Dan a primit o decorație de bravura pe care a aruncat-o într-un sertar și gata. "Dan!", i-a spus soția. "Îmi este îndeajuns. Ãsta a fost ultimul tău război. Promite-mi". Avea cancer soția și Dan i-a promis și s-a ținut de cuvînt. Ea, sotia, a murit la scurt timp dupa aceea și Dan s-a cufundat cu de-a întregul în munca sa. Alte femei i-au tot călcat pragul, dar el le spunea că încă mai este îndrăgostit de soția decedată. Copii nu avuseseră. Dan a făcut toți anii munca de voluntariat la școli cu copii veniți din familii de nevoiași și i-a ajutat să învețe o meserie. Copiii îl adorau și cîțiva, urmînd exemplul lu,i au învățat la facultate și s-au alaturat la echipa lui de muncă. Era mereu învitat la nunți și botezuri și își cheltuia cu daruri mai tot salariul. Cu rănile vechi trăia în bună pace și medicilor nu le trecea pragul decît pentru analize de sînge odată la un an, doi. Medicul era mulțumit de rezultate și Dan, om cu credință, aducea laude Domnului. Singur nu era, căci deobicei era la lucru multe ore și venea acasă la dormit doar. Lucra pînă și Vinerea, iar sîmbăta pleca să pescăreasca SCUBA, marea lui plăcere. "Pescărit" era expresia lui, insă întra în mare fără arbaletă, ci doar cu un aparat de fotografiat subacvatic. În tinerețea lui a fost atacat de un rechin rătăcit în apa aceea rece și Dan a scăpat cu fuga. De la acea peripeție obișnuia să ia cu el un stilet lung cît o zi de post, dar nu a fost nevoie să-l folosească. Și tot a trecut timpul și Dan tot singur era atunci cînd venea acasa. Într-un timp i-a venit gîndul să construiască ceva sîmbetele. Ideea era să facă un dispozitiv actionat cu electricitate care să fie de folos oamenilor paralizați de la brîu în jos și să le permită să mearga și chiar să urce scări. Problema nu era planul, căci știa exact ce dorea, ci suma necesară achiziționării pieselor componente. Și Dan, care nu spusese vreo minciună "serioasă" în viața lui, s-a gindit la un subrefugiu cam deochiat. Să faca ceva care să-i aduca numele pe paginile ziarelor, să-l faca cunoscut ca persoana înventivă și astfel să atragă investitori. În șase luni începea ziua Ierusalimului și ideea lui a fost să concureze la întrecerea ciclistă cu un vehicol cu care pînă și el, la virsta lui, va iesi căstigator. Dan se apuca de treabă. Știa că primul vehicol fusese cu aburi, mai apoi cu electricitate și abia pe la începutul secolului XX cu benzină. Astăzi vehicole hibride sau total electrice există, însă pe atunci erau doar un vis căci bateriile cu plumb erau atît de grele și voluminoase, încît vehicolul mai mult statea decît înainta [baterii litium-ion sunt azi "penultimul rîcnet. Ultimul sunt acei capacitori descriși aici]. Ideea era să costruiască un capacitor cu mari posibilități de înmagazinare a energiei electrice staționare. Avînd nevoie de ajutorul unui chimist pentru construirea electrolitului a dezvăluit planul bunului prieten Valer care a fost entuziasmat de idee. Nu voi intra în amănunte aici, căci capacitorul acesta este astăzi pe cale de a fi patentat. Rezultatul a fost un cilindru obținut prin rularea unei benzi foarte lungi și subțiri compusă din doua straturi între care se afla acel electrolit special, uscat și subtire și el. Capacitatea rezultată a permis înmagazinarea unei energii capabilă să urnească un vehicol usor la distanțe de cîtiva kilometri. Dan nici nu avea nevoie de mai mult. Ideea era să folosească energia doar la urcușuri căci condiția sa fizică îi permitea să se descurce pe restul itinerariului. Și bicicleta? Un motor electric de mici dimensiuni plasat în axul roții din față. Acest motor era deosebit de altele prin aceea că energia electrică era conectată la axa, care îndeplinea rol de excitator, stator pentru cunoscători, iar partea mobilă, adică rotorul, era periferial. Practic nimic nou. Așa a fost construit primul automobil electric. Și a venit și ziua concursului. Era vorba de o întrecere populară. Participau acolo pînă și copii însoțiți de părinții lor pe un itinerar scurt de cîtiva kilometri aflat pe teren orizontal. Seniorilor le fusese rezervată o potecă de 70Km. cu urcuș la Ierusalim care se afla la vreo 760m. înălțime față de mare. Primii clasați urmau să fie răsplătiți cu o diplomă și o statuietă de bronz. La înscriere s-au cam mirat cei de acolo de apariția acestui om în vîrstă la întrecere și i-au cerut dovadă de la medic. Dan o avea cu el și întrecerea a început. Erau acolo cam 200 de participanți, unul mai tînăr și mai antrenat decît celălalt. La începutul primului urcuș, aflat la distanța de cca. 35Km. de punctul de pornire, Dan a ajuns printre ultimii căci nu a acționat motorul și prin difuzoarele aflate în masini care îi însoteau a tot auzit: "Dan Toledano, bătrinul luptător, încă înaintează. Dacă va termina cursa îl vom propune pentru o medalie ca premiu de participare." La începutul urcușului și-a spus: "Acum e acum" și, acționînd motorașul, încetul cu încetul, după încă 10Km. de urcus abrupt, a terminat primul întîa etapa. La difuzoare tot a auzit: "Oameni buni! Nu-mi vine să cred. Luptătorul căștigă teren. Acum se află printre primii trei.... Ura! A terminat primul!" "Deh. Acum nu mai sunt numit "bătrîn". Nu prea se simtea împăcat cu stratagema, dar nu pentru sine o făcea și hotărîse de la bun început că va părăsi cursa înainte de ultima etapa și așa a și făcut. După... Înconjurat de ziariști și admiratori Dan a surîs cam făstăcit de atentie și a declarat: "Tot ceea ce am de spus voi declara mîine la o conferință de presă." Și așa a și făcut. Ideea construirii de astfel de biciclete motorizate a plăcut unor investitori și, cu banii primiți, Dan a putut începe construirea aparatului pentru invalizi. În momentul de față invenția este în curs de realizare și Dan a înregistrat patentul. În mare este vorba de un fel de schelet metalic fixat la brîu. Tije coboară de-a lungul picioarelor și motorașe electrice, acționate de un sistem inteligent de soft, controlează sistemul dînd posibilitate invalidului de a și îngenunchia. Scriu asta pentru a explica motivul pentru care el poate urca și scări. Sistemul este controlat după comenzi date de invalid printr-o tăstătură de mici dimensiuni cu doar zece clape și Dan a și verificat aparatul pe voluntari. Cam asta deocamdată. Acum Dan lucrează la altă invenție și cred că nu e om mai fericit decît el. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy