respir rar din ce în ce mai rar
simt cum mă pierd
ca într-un pustiu liniștea
se adâncește în mine
tremur
îmi vine să ies din propria-mi ființă
să mă furișez în spatele pământului
cu îndârjire să privesc
cum arată restul lumii

de fapt sunt liber să cred
că orice lucru neatins
nu există

există doar timp

intrat în sângele meu
mă iubește ca o femeie

poate sunt vinovat pentru lucrul acesta

din lipsa unor gesturi
mă mint și-mi spun
exist