Poemul ăsta nu se explică
se simte numai
la fel ca o ultimă ninsoare care a uitat
să închidă porțile frigului.
Îl simt de parcă stă în mine
ca-ntr-un măr cu miez dulce și alb
și roade.

După ce am strâns atâtea drumuri cu tine
acum strâng poze cu ierni de neliniști,
sporesc singurătăți întruna
și- nvăț încet a scrie despre mine
ca și cum nici n-ai fost
sau eu să-ți fi fost
în doliu alb, mireasă…