Stelar, prin găuri negre intri, vrându-l,
În tainicul netimp. Pășești, strivite,
Nefrunze, în netoamnele ivite
Din apriga nevară. Doar cu gândul.

Neiarna-i vis. Neprimăveri, tivite
Cu stropi de muguri, își așteaptă rândul.
Eu nedesfac nefruct oprit, avându-l
Din alt nean. Noian de căi, lovite

De umbra unei clipe, mă-nfioară.
Recad în margini stricte de odaie,
Tot ascultând de vin picuri de ploaie

Din ne-nceputa, încă, primavară.
Mă mir, la geam, de-a lunii vâlvătaie,
E-atâta ireal nescris pe-afară...