stârpitura e în culcușul ei, rânjește și se simte
stăpâna mea
pășesc ușor, să nu mă trezesc din somn,
să nu tresar când mă văd orbecăind prin țarc

ea se ridică în capul oaselor:

ce vrea ea să spună am spus eu mai întâi și am spus de jos
ce vrea ea să spună, c u v i n t e l e î n a p o i î n c r e i e r

bucuria de a avea prieteni e întrecută doar de bucuria de a avea dușmani
iată-i, drăgălașii de ei s-au strâns ca să vorbească puțin despre tine
le e bine, a u î n m â i n i c u v i n t e r e l e

înțeleg în sfârșit că atunci când îmi bag capul în nisip
vreau să aflu
cum se distrează amicii mei fără mine

le dau drumul din adăpost, ha, ha,
nici n-or să aibă timp să-și dea seama ce e cu ei,
vor fi în mijlocul mulțimii,
aclamați, aplaudați, striviți
iar eu le voi face cu mâna de sub dalele de piatră

ceva prinde contur și nu trebuie lăsat să se întâmple asta
acel ceva să fie strivit din fașă,
îngrămădit în prosop și aruncat la gunoi

să-ți fie de bine azi, să-ți fie de bine și mâine
și-n toate zilele d e a p o i
să ți se pară că ai încă ceva de spus
printre dinți

acum e liniște în țarc, mai e puțin și mă ițesc afară