S-a scuturat târziu de flori bătrânul tei
Sub arșiță toridă-n vârf de deal;
Ne-a așteptat dar noi lipseam făr’ de temei,
Lăsându-ne conduși de-al lumii val.

A plâns cu lacrime de flori bătrânul tei.
Din vârf de deal privea-ntristat spre zări.
Nicicum nu ne putea vedea de norii grei
Ce codrul cuprindeau în zeci brățări.

Stătea sub arșiță sau ploi bătrânul tei,
De veghe-n locul nostru de iubit;
Dorea să ne alinte-n noapte, pân’ la trei,
Cu foșnet și parfum... Noi n-am venit.

Pe noi e supărat pe drept bătrânul tei.
N-am fost prezenți l-al lui ospăț estiv...
Prezente-au fost albine, perechi porumbei
Ce-au onorat banchetu-n rit festiv.

Putea-vom oare mulțumi bătrânul tei?
Prezența noastră doar e dorul lui.
Ne-a dat botez, ne-a dat și mir cu-al lui condei
De rouă și polen amorului.

A mai trecut un an pentru bătrânul tei;
Cad frunzele-i pălind în galben pur.
Banchetul lui, în anul viitor, de vrei,
L-om face negreșit sub umbra-i. Jur!