E noapte…
în lumina pală a șemineului, știrb, negricios
ne jucăm plictisiți
jucăm cărți : 3-5-8
eu, tu și o umbră din colț.
Cândva era îngerul demon,
jucătorul cu moț
astăzi tot ce-a mai rămas
e o idee,
o idee despre ce-a fost,
ce putea să fie,
sau doar o amintire vagă...
Vorbesc, vorbesc, bla bla
și eu ca orice fată
îți povestesc chestii ciudate,
cum e treaba cu sistemul AB0
sau cu Rh-ul,
apoi îmi aduc aminte ce mi-a spus o fată,
cochetă demodată,
lucruri absurde... stupizenii
despre disperații păcătoși...
știu că m-auzi, dar nu asculți
așa că-mi văd de treabă
și-ți spun de noi doi,
punctele din hăul infinit,
dar uite iub
mi-am amintit...
mi-am amintit cine-i umbra
e demonul civilizat
ciudatul din colțul străzii
știi tu, ăla care zice mereu
zâmbește și mori!