Cândva o femeie
A pus
ÃŽn inima iubitului ei
Câte puțin
Din tot ce avea,
Lemn de cuvânt dulce, săruturi,
Mere de soare, cerul vieții.
A purtat, pe rând, haine de prințesă,
Apoi de balerină,
Apoi de aer...
Dar s-a întâmplat ca iubitul să o uite,
Să lase în urmă atâtea lucruri inutile,
Mere de soare,
Dantele întregi de săruturi.
Femeia a trebuit să îmbrace
Haina unei cerșetoare
Pentru ca nimeni
Să nu bage de seamă
Cu câtă dragoste adună
Lucruri vechi,
Netrebuincioase.




.