cînd am proptit scara de ultima planetă vizibilă cu ochiul liber
nu credeam că voi privi înapoi
nici că împietrirea e reală
am făcut pas după pas am trecut norii
încă eram optimist pluteam
nu știam că vei veni după mine
împreună cu toți prietenii

norii populați nu mai sunt nori
ci locuința glasurilor
vor veni ploi acide îmi spuneai
prevestire

m-am împietrit între lună și soare
treceau pe lîngă mine fericiți prietenii prietenilor tăi
te-ai îngreunat cînd mi-ai strîns coapsele
așa ne-am pogorît în originea gîndului

pe pămînt
o ploaie acidă
ne fierbea năzuințele.