fără noi
frumusețea pământului nu s-ar vedea
potrivnicia cu care asudăm
cu mâinile proptite în strigătul verde al gliilor
la fel de-ndărătnici și-mpovărați
precum arcușul pe-obrazul de jar al viorii
ea ne hrănește cu pâine de vis
ea ne susține pe brațe mormintele

hărăziți să iubim amăgiri dureroase și drumuri
ce-și nimicesc chiar prin noi bucuria străină și rostul
puternici și tineri doar joi
căci vineri apune răbdarea
așa plesnim orbi ca din bici spre carul de foc al vieții

fără noi însă
biserica albă din creștetul dealului
nu s-ar deschide și n-ar avea nunți
ispititoarea lumină cu roadele ei din înalt
s-ar risipi pe sub cer neînțeleasă
căldura și frigu-n zadar s-ar smuci
precum arbaleta fără săgeată

fără noi
păcătoșii și netrebnicii robii săi
dumnezeu însuși n-ar fi putut exista
niciodată