III

Se-ntunecă de ziuă și parcă-n mii de harpe
Izbește coada-i neagră cumplitul mării șarpe
Și țărmuri de-ntuneric se-aruncă și se sfarmă
De negrele talaze, cu țipete de-alarmă.
Manej de zei și vulturi dezaripați de fugă
Marea de chip își trage vânăta nopții glugă.
Și dacă mâine, trupu-mi, cu brațele-ostenite
Din ceață-o să te strige cu crabii în orbite?