Zâmbet obosit,
Îmi bate vântul în poartă .
ÃŽn noaptea de catran
Doar gardu-ți nou vopsit
Se mai vede.
La tine s-a oprit
în astă noapte
negustorul de vise .
Își caută fără-ncetare
Sufletul.
Iar de i-l dai pe-al tău
El îți oferă tolba
murdară , zdrențăroasă …
A închis în ea
și vise și coșmaruri.

Îți simți în piept
inima zvâcnind ?
Hai du-te, dar
nu-ți uita, iubită dragă ,
umbra.
Stă ascunsă
în așternutul răvășit
ce l-ai lăsat.
Ia-o cu tine ! Poate-ți va trebui.

Ceața umedă și grea
îți apasă răsuflarea ?
Hai , nu te speria.
Adună-n palmă câțiva sori
să-ți lumineze calea.

S-a-ndrăgostit și luna
de-a ta privire caldă.
Dar mâinile-ți tremur
de-a vântului bătaie ,
poate ți-e frig
și vrei să intri în odaie..
Rezistă..
Numai tu
în piept îți porți amorul
ca pe un mărțișor ,
ce sânilor le dă lucirea
unor frenetici voiajori.

Mult prea iubita mea regină,
nu ți-e de-ajuns să furi
privirea astrelor-nălbite ,
acum plecat-ai și cu
dorul dimineții însorite..

De-un roșu fumegând
îți este părul ,
cu gesturi indecise-ți
cade-o pleoapă ,
iar zâmbetul închis
în crustă roză…
așa te văd
urmând în zori
o șoaptă .

Atât îmi mai aduc aminte,
nevoia mea iubită,
dar tot atât păstra-voi
pe buza-mi necioplită . . .