Tu, jumătatea mea, precum se spune,
Dar mai întreagă decât un întreg,
Acum când sfertul lunii stins apune
Și snopii amintirii prind să-i leg,

Alături mi te pleci secerătoare,
Să legi cu mine fiecare snop,
Privirea ta albastră-n fund de zare
Blândă-nsoțește-al anilor galop.

Acel cu care-mparți și alb și negru
Și mierea vieții și pelinu-amar,
Când va sosi la porți rădvanul negru,
Vrea inima să-ți lase-n palme dar:

Să ardă cu a dragostei văpaie,
Ca-n golu-ntunecării care-l las,
Să lumineze candela-n odaie
Și pâlpâitul ei sa prindă glas;

Să spună cu a flăcărilor limbă
Tot ce cu graiul vieții nu ți-a spus,
În ceasul când păunul nopții plimbă
Atâția ochi ce te privesc de sus.

În părul tău de aur și mătase
Va scânteia adesea ochiul meu;
Ca norii când voi trece peste case,
Tu umbra vei simți, știind că-s eu.

De te-oi lăsa la jumătate cale,
Întreaga fire va simți c-am mers
Strânși mână-n mână peste-a vieții vale
Și c-am suit pe munții mei de vers,

Și că ești tu în fiecare cântec
Și că în timp te duc cu-al lor destin,
Precum își poartă mama pruncu-n pântec,
Deopotrivă-n dragoste și chin.

Nu las în urma mea monedă bună,
Pe dungă și pe latură tocit,
Dar să nu-ngădui nimănui să spună
Că lângă mine prețu-mi n-a sporit.

Eu nu știu când suna-va ceasul negru,
Cu ultima bătaie-ncet și rar,
Când va sosi la porți rădvanul negru
Și-o să descalec roșu armăsar...

El va porni în slavi bătând aripa,
Purtând în șa un alt stihuitor,
Când tu sub sânul stâng simți-vei clipa
Că-ncep supus vecia s-o măsor.

Tu, jumătatea mea, precum se spune,
Dar mai întreagă decât un întreg,
Oricâte vieți prilejul mi l-ar pune,
Numai pe tine-aș ști să te aleg.