nu știu dacă acolo unde a fost ușa rămâne o ușă
sau mă închid eu cu toate cheile
și înainte de a fereca totul mai arunc o privire
dincolo de tălpile oamenilor
cei care vor să intre nu or să mai vrea
cei care a fost să fie intrați
vor rămâne aici cu tot aerul
cei care nu au vrut vreodată să intre
nici nu or să mai intre

și chiar dacă nici eu nu voi mai ieși
sau măcar o parte din mine
chiar dacă această încuietoare va fi
pentru corpurile ce au trecut deja pragul
chiar dacă vor fi toate spațiile pline
de cei care deja le locuiesc
sau de cei care le-au locuit și s-au dus
chiar dacă voi vorbi cu fiecare în parte
pe limba lui fără să știu dacă o știu

e îndeajuns că ne auzim aici unul pe celălalt
împărtășim muțenia și urletul și hohotele
până când între corpurile noastre
se vor ridica pereți
iar între pereți vom așeza câteva praguri
vom propti niște uși potrivite
iar când nu vom mai suporta aerul
sau sunetul sau prezența-absența
ne vom ascunde fiecare în altă cameră
și vom dormi în alt somn

a doua zi o vom lua de la primul perete la ultimul
a treia zi nimic nu va mai fi la fel
și casa ne va expulza
vom da buluc pe ușa de la intrare
ne vom călca ne vom lovi disperați să ajungem
pentru totdeauna afară
dar afară nu este nicio ușă niciun perete

cineva trebuie să o facă și pe-asta
și cum niciodată nu se înscrie un altul
pe lista celor ce închid-deschid
mă așez eu între praguri și atât de mult respir
încât în jurul meu se ridică pereți dar tot nu știu
dacă acolo unde am existat eu rămân eu