cât de puțin îți trebuie să fii fericit -
când am terminat cu meditațiile despre infinit
când mi s-a resorbit delirul de grandoare
când mi s-a șters marca de pe oase și lănțișoare
când nu m-am mai crezut

deodată Iisus, Bob Dylan, Gauss și Vonnegut
(jr.), când
a căpătat pentru mine sens cuvântul curând

și-o mai zic o dată: când am înțeles
că norii nu iau niciodată formă de chitară, strung, carusel, cutie de nes
riglă de calcul, claviculă și molar,
când mi-am dat seama că n-am ce face decât să umblu
cu mâinile-n buzunar
printre culori în ruine,
când am știut că nu gândesc cu creierul meu și că nimic nu depinde de mine,

și nu mă opresc nici aici:
când am fost silit să am apartament și servici
deși crezusem că viața n-o să mă-ncapă
când m-am umplut de alunițe și tumorile benigne mă sapă
când citesc dostoievski și nu mai tresar
când eu, minunea lumii, stau la coadă la aprozar,

m-am gândit să-mi cumpăr un magnetofon
Kashtan, de nouă mii de lei,
pentru că mai mult decât orice îmi place să ascult muzică
și pentru că îmi place așa de mult să am lucruri frumoase
care să asculte de mine

adesea
când plec de la școală mă opresc la electrocasnice
la Doamna Ghica
și mă uit la frumosul, făgăduitul meu magnetofon
la figura lui simpatică, pătrățoasă
la rolele lui inteligente și blânde
la pâlpâitoarele lui leduri verzi -
stă acolo, -n vitrină
între două boxe negre și delicate
și el e visul meu, acum, când s-a terminat orice vis.

ah rolele lui de plexiglas hipnotic
rotirea lor inegală, liniștitoare…

* Nimic; poeme(1988-1992); Editura Humanitas; București; 2010