agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4526 .



Pod eleat
poetry [ ]
din Pod eleat (1935)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Simion_Stolnicu ]

2010-08-14  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Yigru Zeltil



Spre zori, podul era unghiu spart în infinit
Ca-n faustiana pentagramă;
Văzui oțelul cerului, în rouă, descălit,
Și-n cuiburi, nins, lunarul menestrel de scamă.

Îndrăgostit în somn, purtam mâini vibratile
Pe mușchiu-i ud, mușchiul cu zile;
Rinocer părea podul, neînțeles de blând
C-un colibri ce-i pigulea viermișori de gând.

Împovărat de jerbii treceam
Pe pod și de parfum mă-mpleticeam;
Mi-am jucat fantezia la ruleta insomniilor,
Și-atât mai avem: jerbii, - ochilor, stihiilor!...

Ape luceau ca râul de aur pierdut,
Aștrii crupieri se schimbau la orizon,
Jucătorii verzi s-azvârleau din balcon
Și jerbii încrustau un vis pe scut.

Melcii podului îmi cresc pe timpane
Și mucegaiul alb, din chei de bolți;
Podu-i beat de-ncremeniri inumane
Și-n albie sonoră deschide șapte porți.

Melcii podului îmi dau polei de frești,
Îndreaptă mănuși optice spre mine și zodii;
I-aud cum înalță huma-n flori de cești
Și-s răstignit pe piatră-n pliscuri de erodii.

Deschiolați-vă agate-n cadran,
Să luăm drumului mare nestemata namilă,
Să nu mai fie obsesie pentru samaritean
Și brățara lăstunilor să nu-i fie labilă.

S-ascundem orga-n piatră de bătaia cu flori,
Spre-a nu-mblânzi iubiri, ci litofage;
Diapazonul daltei lovit interior
Să schimbe-n corifei trilobiți și alge.

Pod al sinuciderii, pod fără dare,
Ai uitat rigoarea meridianelor, -
Pod al berlinelor și al pavanelor,
Inel de șarpe năpârlit spre mare!

Gale de greieri dai celestei săli de arme,
Ei cântă ca demenții lui Poe în libertate,
Prințese mici n-aplaudă, căci pot să li se sfarme
Mâinile mici tanagrelor alienate.

Pe-acest aeroport de îngeri și hulube,
Stă umbra ce-a văzut reversul selenar,
Umbra cum i-albușul ouălor de mierlă,
Umbra-n crinolina vânătă din hrube.

Podul i-ar bea sângele ca unui buratic.
Dar brațele lui sunt șerpi ținuți în spirt;
Umbra-și deșiră-n unde trena ei cu plumburi
Și pescuiește-un teatru de păpuși acvatic.

Vreau poemul hoinarilor ce scuipă de pe pod,
Narciși privindu-se-n curcubeie salivare, -
De li s-au spart efigiile-n ape curgătoare,
Să-i scuipe Zodiacul cu plod!

Scuipatul lor, alene pogorât păiangăn,
Urzi-va spuma de zeițe dătătoare -
Ele-or pluti departe-n estuare,
Ei scuipă dinți de lapte-n soare, ca din leagăn.

Apolodor, ce schimbi și fără dinamită,
Zidește-n pieptu-mi cicluri sfârșind cu vorba: "stele"
Și-ți voi aduce, duhuri sfrijite pe vintrele,
Chin centrifugal, scrâșnire aurită.

Un râu de iad e gata-n valah terțiar;
În industrii, oftatul sculpturilor din păcuri -
Pe dâmburi, să nu știu de-s potolite focuri,
Ori ocolite-n vârstele-mi cu glezne-nfipte-n jar.

În vămi fac piramide arhanghelii gimnaști -
Să nu-ți cutremuri unghiuri, să nu dărâmi cohorte?
De un podar "Manole" ziditele aorte
Găsește-le să-i apere de iconoclaști!

Plâng râuri mici că sunt improprii de maree
Și n-au să zvârle unda la tălpile cerești!
De nu poți fosforul marin să-l legiuiești,
Trezește-n temelie geamătul de fee!

Jepii-ngenunche pe-altitudini de meninge,
Cirezile boite simulează calvaruri,
Și-mi suie precum lui Pafnutie-n varuri
Și visul în viteză, farurile-și stinge.

Sub pod sunt arcadele afumate de nave -
De ce lăsați să meargă-un tractor pe catedrală
Și bicicliștii goi printre domuri suave?
În porfir mai este o firidă goală?

Liliac, dă-mi unghiile de hibernări pe zid!
Dar nu mă vor prinde năierii-n berete?...
Podule, tu ai un sistem de planete?
Ești alb! Geloase, vidrele pleoapele închid...

Cine mă cuprinde c-un baraj de nimfe!?
Din sloiuri voi dura cariatide pioase...
Pontoane de fosfor peste rotiri de limfe,
Vreau să vă-nnod cu mătase...

S-a-ntins lacul magic de viori al Cremonei
Pe ape, sub podul cu maeștrii-n extaz,
Veniți s-afunde paltinul - sculptat o viață-n iaz,
Interior să prindă colorile-anemonei.

Dar podu-i împietrește! Se-mbăiază
ÃŽn ahimiile viorii doar Selene:
Sânul ei acum i-actinie și rază
La podul eleat, la inimă, la gene...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!