am să vă spun de la-nceput:
povestea nu urmează tiparul prescris,
cu lupta între două forțe, în care cel mai bun învinge,
cu donare de chestii din care să iasă pădure, piatră sau foc.
nu, povestea e simplă. de pădure a avut grijă Dumnezeu să ne-o lase,
iar alții, s-o taie din rădăcină. din piatră seacă a țâșnit apă,
cu multă binefacere pentru omu-nsetat. din foc a rămas numai fumul.

zmeul e personajul dintâi,
un trențăros ce vine beat de la cârciumă.
gașca de zmei l-a părăsit, fiindcă nu mai are parale.
dovadă că nici nu arată a fi paraleu.
făt-frumos e muncitor în cariera de piatră.
musculos, bronzat, doar cu părul bălai ca-n poveste.

întâlnirea lor – gheață și lavă.
unul sparge gheața cu un baros
călit vreo zece zile de fierarul aliciu din țara mirunelor.
altul varsă din coșul pieptului numai fiere și sânge la puterea ursului.
poate n-o să credeți, dar între ei nu-i nicio luptă, nicio magie.
nu-i vreun iepure să iasă din joben,
chiar dacă spectatorii își lungesc urechile în așteptare.
nici măcar vreun pitic n-a sărit de pe creier
să danseze din buric în fața măriilor voastre.
uitați-vă cum lava și gheața-s totuna acum.
prietenii stau liniștiți la masă, joacă un șeptic și savurează o bere.
ei n-au stricat orzul pe gâște, l-au lăsat să fermenteze,
pân-au obținut o bere originală pe care au băut-o în semn de-mpăcare.

(naratorul se uită la mine uimit, îmi face semn c-am ieșit din scenariu,
că binele și răul, zice, nu vor sta niciodată împreună la masă.
îi fac semn să continue el.)

deodată vine mama zmeilor, măsurând cu fălcile-i pământul și cerul,
își ia odrasla de-o mână, îi arde vreo două scatoalce.
„nu ți-am zis să nu te mai prind cu derbedeul ăsta?
dă fuga și-ajută-l pe tac-tu să aducă lemne din pădure!”

făt-frumos pleacă și el fluierând șmecherește.
își zice să treacă pe la minuna sa, cosânzeana cu părul de foc.