Deschideți-vă odată, vinele mele, puțin!
…Așa roșia gură a vineor plânge…
Picură sângele, pocalul de sânge e plin…
Înting degetul să-mi zugrăvesc viața cu sânge.

Vreau să fiu atinsă – o rană
Nu ajunge sângele, mai dau vamă!
Când pașii îmi curg prin hățișuri și bezne!
Capăt rănile – atâta de lesne…

Totul a ieșit roșu și greu.
Sângele rămas, îl beau eu!
Mă îmbăt, se-nvârt zările!
Puiul ciutei mi-a adulmecat nările!

Adorm, visez un crâng…
Mâine-am să chiui cu coasa în spate!
Simți tu, neegal dar adânc,
Fata aceea răsuflă și inima-i bate…



București, 3 iulie 1953