E o pară din care culoarea mușcă :
constanță a pistruilor din coajă , albe striații
aprope de codiță și puful de floare abia uscat.
E o pară aproape coaptă, cum toamna
se uită între noi și cine-i mai cald se duce primul,
și cine-i mai cald e mai rece.
Ai fi știut că-n loc de asta, gustul acru e dulce
și cel dulce-i din pulpa verde.
-Razele nu vor mai sta să le pipăi, mi-ai spus..
cât mă doare ca astea-s așa,
cât uită din trecut, cât din prezent și din cele
ce vin, câte se strică:
aproape coaptă, culoarea asta-i de pumn înfiptă-n
piept, de nară-i topită să-ncerce regăsirea
cu mirosul, de ochi, vrăjită să
se stingă.