un timp ruginiu

îmi curge prin vene

ca pe podoabe

îi port cicatricele

zi de zi

mă războiesc cu viața

fără să zăngăn armuri

fără să flutur o aripă albă

doar uneori

în oglinda lunii privesc

obrazul jupuit de frunză

primul rid prăbușit

e semn că toamna

îmi desfrunzește prezența

dar nici atunci

nu îndrăznesc să strig

și trec...