Am aripi transparente și cu ele pot zbura chiar și în sufletul ei.
Nu îi e rușine de… de faptul ca m-a scăpat puțin din privire
Iar eu… eu nu i-aș mai putea spune niciodată fetei
Cât de dragă, cât de incomensurabilă mi-a fost ca iubire!

De mult, pe când ploaia ne despărțea a noastre suflete,
Un singur om, și el urât, veni la mine sa m-ajute!
Aveam o aripă lipsă si auzeam doar urlete,
Adânci și groase ce mă-ntrebau: Unde ești ,iubite?

Trecură șapte zile, Omul lipindu-mi cu salivă aripa-napoi,
Și pe când eu stăteam întins pe pat de nuferi, reînviind,
Din cerul înnegrit si sfârtecat de trasnete au coborât cei doi.
Pas cu pas se apropiau… zâmbind și iar trăsnind.