Misterul nopții cerne-n cer abisul
Împovărat sunt de un dor sihastru
Să zbor aș vrea spre-ndepărtatul astru
Pe care-n gânduri nu l-am mai fost zisu-l.

Mă sprijin de nepământean pilastru
Dar mi se-neacă-n neștiință scrisul
Așa, cobor în rai numai cu visul
ÃŽnaripat etern de-un zbor albastru.

Odaia mi-e sentință în finaluri
Ori banca tristă dintr-un țărm de parc.
Corăbiile rătăcesc pe valuri

Pe puntea lor mă aflu vesel parc'.
Iubirea e pe undeva prin maluri
Dar Cupidon n-a pus săgeata-n arc.