Orbit
în curba blestemată
pe drum negru de smoală
pierd direcția spre stânga
peste șanț și-apoi ’napoi
cred să fi ajuns
cu sufletul la porți de iad
în mașina capricioasă
ce noroc pe mine
că n-am pus centura
sfârșitul mi l-aș fi găsit
spânzurat de ea

beznă
nici nu știu dacă sunt viu
simt picior desculÈ› pe-un geam
pipăi juru-mi să-mi dau seama
unde sunt și nu-nțeleg
făr’ să vreau aprind lumina
ca și cum aș fi știut
fața-mi caut de-i cu sânge
nici urmă de lovituri
îngeri m-au ținut în brațe
cruce-mi fac de două ori
cu gândul la cum să ies

scot cheia
împing ușa spre-nafară
nu am cum rămân tot înăuntru
alt pericol pe-ai mei umeri
mă mușcă-n mijloc de stradă
dar un înger cel da pază
îmi trimite-un frate-n noapte
cum de are-atâta forță
incomod ușa s-o țină sus
până liber mă văd iarăși
sunt de-un galben ca șofranul
îmi dă sfaturi nu mă-ntreabă

nu-nțeleg
groaza mă cuprinde mai târziu
văd dezastrul pe lumina
zorilor celor dintâi
bălți pe strada șerpuită
și noroi de la tractoare
precum ceara pe parchet
se-mplinesc ani buni de-atunci
curba vieții mele noiembrie 3
încă mă mai vrea Pământul
viu ca răul să-mi pot drege
nu vreau iadul nici la poartă