beau de pe masă apă băltită
am spart toate paharele din cioburi am făcut lamele
mi-am tăiat pielea în multe locuri
și am scurs picături de sînge
privesc viața microscopică
ce-mi poartă ampreta pentru o vreme
satisfacția ființei într-o lume bidimensională
al cărei creator mă consider
trag linii cu vîrful cuțitului cînd sîngele se încheagă
planeta aceasta se stinge ca linsă de o limbă imensă nevăzută
și înțeleg că există un animal uriaș înfometat
gata să înghită calea lactee
e totul simplu cînd reduci înțelesurile
apoi multiplici cu zece și iarăși cu zece
tăieturile trebuie să fie proaspete
e nevoie de cioburi de multe pahare
de nebunia de a le sparge și a privi picăturile roșii la microscop
simți că microscopul e prea mic că sîngele curge cu ființele mici
și lingi cioburile în disperarea neputinței
că nu îți cresc degete zece și încă zece și încă zece
de aici nebunia multiplicării
nevoia animalului uriaÈ™
cu gura căscata spre galaxii
de aici mitul găurilor negre
și speranța norocului că nu
calea lactee nu are gust nici miros nici culoare
atrăgătoare și nici viață
beți apa băltită pe masă
puneți un microscop alături și faceți-vă curaj.