de azi îmi spun
mi se poate întâmpla orice
neîmblânzite sunt colțurile pereților
glasul ei aerisește spațiul de deasupra patului

străbate până la mine cântecul funerar din savană
zvâcnește în talpa piciorului drept
apoi în mijlocul ochilor

mă așez
devine tot mai greu de purtat
cad în mijlocul pragului
de aici încolo nu îmi pasă
ei îmi vor purta trupul
îmi vor desface oasele

aud deseori fâșâitul bisturiului
e semn că are să vină dimineața
că nu am lepadat încă trecutul

trec pe deasupra
nimic nu îmi susține zborul sau lipsa lui
așa că nu îmi vorbi despre viitor
de neînțeles îmi rămân ceștile și zațul
acum când pielea ta se confundă cu totul