agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-22 | [This text should be read in romana] |
Dintre coperți de carte se aude
Un geamăt, un suspin ca de părinte Uitat, pierdut la margine de minte Prin lăstărișuri, în frunzare încă ude. Copacii, strecurați pios în file, S-au dăruit lăsând în urmă frații Dar jertfa lor, întreagă, nu în rații Azi inutilă pare, peste mii de zile. Nu-i ochi sau mână să dezmierde cartea, Uitată este fila, cu încetul, Scuza eternă este internetul, Că-și va aduce, în lectură, zilnic, partea. Trăiți în fugă, nu mai este vreme Să vă opriți genunchii-n îndoire În fața cărții, pentru o citire Dar rostuiți, după ureche, noi poeme. Poate că-s prea trecut și nu țin pasul Cu vremea voastră, pururea în fugă, Dar poezie scriu ca într-o rugă, Chiar dacă nu-mi ascultă nimeni glasul Și tot ce-a fost, din nou are să fie, Acum voi credeți că le știți pe toate, Dar fără ritm și rimă, astea toate Aduc în suflet numai iz de poezie. Voi, case de povești, doar din cartoane Durați, dar cine este autorul Nimeni nu simte, este tern decorul, Cu gânduri în trăiri mimate, parcă toane. Citiți din Iliada și din Triste, Din Văcărești, din Goga sau din Blaga, Din Eminescu să vă trageți vlaga, Bacovia, Tradem o să vă dea batiste. "Românul e poet chiar din născare" Purtăm această vorbă chiar cu fală Dar poezia ce o scrieți, goală E fără de lectură și atunci mă doare. Ce scrieți voi nu poate fi un cântec Să-l fredonezi sau să îl porți în minte, E simplă-nșiruire de cuvinte, În bâiguieli neânțelese, ca-n descântec. V-aștept la un festin, după lectură, Cu o chitară sau numai cu glasul, Să ne cântăm, prin ritm și rimă, pasul, Să umplem inima și mintea cu căldură!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy