Și Regele-și adună-n jur curtenii
Punându-și diadema lui de aur
Căci prin tărâm tot zace un balaur.
Și raze mici, ai Soarelui oștenii,

Ascult-al gurii lui de duh tezaur.
Nici el nu știe. Popii nu țin denii
Și prin meleag se-nchipuie vedenii
Și viforos tot vine-al iernii taur.

E-apusă-mpărăția, orice-ar face
Și doar în spuza sobei e căldură.
Omătu-așteaptă-n cer să ne atace

Și vântul frunzele din pomi le fură.
Abia în vara ce acuma tace
Mai fi-vor toate tot așa cum fură.