Nu n-o să mă mulțumesc să rămîn o umbră pe-un zid
și nu mi-e frică de clonțul tău osos i-am spus
ea a ridicat din umeri
ca o pasăre care nu reușește să-și ia zborul
soarele era o muscarniță galbenă
roind pe cerul de balegă
nu-mi plac verile voastre
parcă toată împuțiciunea lumii se adună grămadă pe străzi
morții se plimbă sub clar de lună braț la braț cu sicriele
și tremură aerul ieșind din canale ca-ntr-un cimitir dezgropat
iar femeile asudă mai rău decît vitele chinuite de tăuni
a tăcut ce putea să-mi răspundă
și-a trecut cu pași neauziți
pe sub următoarea spînzurătoare
nici măcar n-avea o coasă la subsuoară