agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6996 .



Când ninge, când ninge și ninge...
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mircea_Cãrtãrescu ]

2010-12-01  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Bot Eugen Iulian



Dimineți fericite lângă aragaz, privind cum florile de gheață
se moaie încet – dimineți fericite
când zăpada se depune, se depune, se depune
-ntre blocuri. Doamne,
de ce-mi dai tu dimineți fericite ? Dimineți fericite
deschizând geamul, înghițind gerul
și privind cum zăpada cade-ntre blocuri. Ar putea fi
Canada, Siberia …

Nimeni nu mă fute la cap.
Mașina mea de scris uguie.
M-am îmbrăcat gros.
Mi-am băut nesul.
Mi-am scris cărțile.
Mi-am trăit viața.
Am aprins aragazul cu bricheta albastră, de plastic transparent.
Am visat ceva, dar nu mai știu ce.

Ce ciudățenie, fulgii zboară în sus, e atâta singurătate,
atâta singurătate fericită mi-ai dat, Dumnezeule,
atâta singurătate, cum în nici o toamnă
oricât de aurie,
cum în nici o vară – iată-mă, un egomaniac
un bărbat singur scriind în bucătăria lui – și nevrând
să iasă pe Colentina-nzăpezită.
Cum trebuie să viscolească acolo – și șinele de tramvai
acoperite de zăpadă, și zăpada suflată iară
de pe fierul lor lucios … Și prin ceața fulguitoare
tramvaiul vine … e singurul lucru care se mișcă
sub rafale, pe Colentina.

Dar aicea sunt singur.
Nu spăl. Nu calc. Nu fac cumpărături.
Nu-mi suflu nasul.
Sunt un bărbat singur, sănătos, odihnit,
acultural, apolitic.
Mi-a crescut părul foarte, foarte lung.
Dar poezia mea e cheală ca Sinead O`Connor
Și mi se rupe de asta.

Dimineți de iarnă grea, de februarie nămețit
de iarnă grea și fericită, plină de lumină albă.
Dimineți, seri, nopți – în care ninge și ninge și ninge
și ninge – și vântul urlă
prin sistemul de aerisire al blocului, și ceva
bocăne-n casa liftului.

Mă chinuiam altădată să-mi scriu versurile împănate cu imagini
să le dau o coerență, să le ordonez, să le simetrizez
îmi explodau altădată buzele, obrajii și dinții
de atâta drog, de atâta halucinație.
Și iată-mă-s : sterp, fericit
egomaniac, mâncând zăpada din ochi. Ah, Doamne,
dăruiește-mi acest februarie, dăruiește-mi-l tu !

Fă aia, fă ailaltă – nu mai există.
Gândește, simte, imaginează – n-am chef.
Ia-te de piept cu Dumnezeu – vax !
Vax ! Mi se rupe de tot.
N-am să trăiesc veșnic.
N-am să dezleg eu misterul.
Eu stau aici, la căldură, privind cum ninge.

Iată definția mea : stau aici, lângă aragaz
cu fericirea în suflet, privind zăpada – atât cât se vede
prin geamul vălurit – un ins pletos
și care nu mai vrea decât un singur lucru : să stea aici
lângă aragaz, cu fericirea în suflet, privind zăpada.
Fulgii zboară în sus, apoi șovăie în aerul alb
și o iau oblic la vale, adânc între blocuri
și-apoi iar în sus … ce ciudățenie ! ce bizarerie !
Da, ce ciudat, Doamne : sunt singur și trăiesc dimineți fericite.

( Ieri : am făcut poze pe balcon cu Polaroidul meu : mai întâi Kitty
zâmbind pe fondul ninsorii și-al blocului jegos de vizavi
apoi Miri – zâmbind pe fondul ninsorii
și-al blocului jegos de vizavi. Și ne-am holbat la pătratele albe scuipate
de aparat până ce imaginile au început să apară, și după aia
le-am pus pe bibliotecă, lângă lănțișorul meu de aur
și cu ocazia asta am dat de “Levantul”
și-am mai citit puțin din el, și dup-aia ea zice ( dar nu mai știu ce zicea ) ,
și eu zic ( ce oare i-am zis ? ) , și afară zăpada cădea și cădea, și rufele
pe sârmă țepene
pline de puf de zăpadă …
Alaltăieri : am scris un poem idiot, dar în el
era ceva bun : departe în nord
în Rusia, se arcuiau sub nămeți fluviile Ienisei și Lena
prin păduri umblau ocnași fugari
într-o izbă un tânăr pletos
mânca blinele, și în obloane izbea crivățul, era dimineață
dar tânărul stătea la lumânare, și vântul șuierând prin crăpăturile izbei
agita flacăra lumânării, pe când tânărul scria cu pana de gâscă :
“Oh, Nastia,
iubită Nastia, dacă ai ști … ” Și lemnele sparte troznind în sobă
și fața tânărului încinsă …
Răsalaltăieri : am fost la ședința de consiliu
și-n timpul ședinței, pe când se discuta
situația revistelor, eu visam
să mai scriu o dată o carte esențială, să mai stau o dată cu mașina de scris
în brațe, cu Erika mea
să mă mai înjure bătrânii și puștii, iar cititoarele anonime
profesoare modeste, doctori, pensionari, elevi de liceu
să mă citească sub plapumă, la căldura aerotermei
căscând, ridicând o clipă ochii de pe pagina luminată
ca să privească pe geam lumina mare a zăpezii …
Ce dezamăgiți vor fi de cartea asta,
cartea asta fără poze
cartea asta … )

Dar mi se rupe.
Azi nimeni nu mă fute la cap.
Apartamentul e-al meu.
Liniștea e a mea.
Deschid geamul și iau în pumn
zăpadă albă, afânată.
Jos mașinile parcate-s înzăpezite,
lăzile de gunoi înzăpezite,
bătătorul înzăpezit.

De ce-mi dai tu dimineți fericite ? Prin ce le merit ?
Sunt înfofolit și mi-e cald în februarie troienit – și sunt singur,
singur în tot Bucureștiul, poate afară de cei
care îngheață prin stații … sau singur …
și zăpada cade
și aragazul arde cu flacără mică, și sunt liber
și februarie, februarie, februarie
februarie, februarie … dimineți fericite, Doamne, când eu,
un egomaniac, bat la mașină
și mă simt atât, atât de -

BONUS (pentru cititorul care a parcurs acest poem până la capăt ) :

când ninge, când ninge
ninge, ninge, ninge, ninge
și ninge, ninge, ninge, n
inge, ninge, ninge, când nin
ge, ni
nge și ninge, și ninge ș
i ninge și ninge, ninge, ninge, ninge și
ninge, când ninge, ninge, ning
e, ninge și ninge și
ninge și
ninge și
ninge și



* Nimic; Poeme (1988-1992); Editura Humanitas; București; 2010.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!