pentru fiecare km plătim cu sângele. într-o bună zi vom trece aproape invizibili pe lângă poarta spitalului și nimeni nu va suna la salvare. noi ne vom întrece cu umbra. vom avea grijă să nu respirăm să nu tresărim nu cumva să trezim morții din ceilalți.

azi am întâlnit numai poeți. recitau versuri interminabile sub o ploaie torențială nefirească. e iarnă. lumea a început să creadă în poeme. asta mă îngrijorează. unii nici măcar nu mai ascultă horoscopul. ne întreabă pe noi. și se știe că răspunsul e întotdeauna în ultimul vers. nesiguranța plutește în aer. lumea așteaptă momentul nostru de inspirație. se aude că sunt mulți dintre noi care mor cu mult înainte de a rosti ultimul vers. dincolo se continuă totul la fel. doar că acolo nimeni nu a inventat teama.

las un loc gol. întodeauna măsor mai mult. pentru singurătate.

în ultimul timp am neglijat urmele de oboseală din mine. drumul acela nu ducea nicăieri. totuși mă gândesc că voi muri în mers. în mersul meu spre nicăieri se ascunde o moarte glorioasă kinetică.

azi pe kilometri întregi numai poeme. las locul gol.