Treci Prutul, frate române
Și adă Moldova-napoi,
Ne-o furară inimi păgâne,
Parcă n-ar creștini ca și noi.

Treci Prutul soro de neam
Și nu mai bocii în zadar,
Să ne unim cum eram.
Ne-ajunse plânsul amar.

Treci Prutul cu florile-n mână
În cântec și pas apăsat,
Timpul, destul se amână,
Suferința în noi s-a-ndesat.

Nu mai vrem "răstigniri" de norod
Ce-și plânge geamăna soră,
Trecem Prutul cu toții pe pod,
La frați, încingându-ne-n horă.

Pentru ce luptat-a curajosul oștean?
Pentru ce plătit-a cu viață?
Aici și acolo e tot moldovean.
Ne-au vândut ca la piață.

Nu e just tributul plătit,
Sunt zeci decenii în care
Peste ape, înlăcrimați am privit
Și neputincioși la hotare.

Vino, dă-mi mâna frățâne pribeag,
Să ne-mpuște pe toți dacă vor.
Fără de arme și ca un beteag
Eu rămân aici până mor.

Grănicer ce primești azi simbrie,
Poți ucide pentru iubirea de țară
Dar traiul amar o să-ți fie
Iar dragostea, în veci n-o să piară.

Junime cu brâuri de flori,
Fără puști, mitraliere și tancuri,
Iubirea îți dă aripi să zbori.
Revărsare de valuri în flancuri.

Cuprinsu-ne-a dorul pe toți.
Prea tăcuți așa în neștire!
Regăsit-am vechi mateloți
Pitiți, după răbdarea din fire.

Deschide-ți și porțile Putnei,
Să iasă și Ștefan cel Mare,
El știe capătul caznei!
...Și mai știe, din vechime hotare!