De când pe urme-ți tainic

Am purces,

Nu m-am ferit de gânduri

Nici o clipă,

Trăiesc numai cu aburul din ceainic

Și rouă scursă dintre ale tale rânduri.

Știu, chinul mi-e zadarnic,

Nu-mi adu aminte,

Și sistematic, crud,

Și fără milă,

Sunt otrăvit de propriul meu paharnic.

Iar la deces,

zvârlit de cioclii-n silă,

Mă vor boci

Doar câteva cuvinte.

Oare atunci,

Te voi mai ține minte,

Văzând la groapă

Pletele-ți prea lungi?

Oare veni-vei lângă moarte

Rămasul bun

Să-ți iei în silă,

Să-mi dai șuvițele-ntr-o parte

Spunându-mi că ți-e dor

Sau milă.

Nu, nu prea cred,

Ești prea departe,

Iar aripile-ți sunt topite.

Trimite-mi doar, de poți,

O carte,

Cu paginile îndoite

ÃŽn semn de doliu.


Și în groapă,

Din ea voi face un lințoliu.