Un joc stupid

Sărută-mă, iubește-mă, împlinește-mă!
Și în jur nu mai există nimic.
Sufletul gol se umple, un pic câte un pic
de dragoste... În ochi privește-mă!

O singură dată ajunge penrtu totdeauna.
De pământul se-nvârte, e tot una.
...Și ceața ne-acopere să ne putem despărți,
totul apoi se risipește, cât ai clipi.

Și rămâne speranță și durere.
Dă-mi Doamne putere
să nu cad în genunchi.
Dar oare ce e nou sau ce e vechi?

Poveste nu este, idilă nu este.
Ce-ai început sfârșește!
Ce joc stupid - îmi zic.
De fapt, nu e nimic.

Și totuși

Și totuși există iubire!
...Și tot te doresc, te doresc...
Aștept clipe dulci. Uitare,
tu mă împiedici să-l regăsesc?

Îndrăgostitu-m-am copilărește.
Și cum puteam să te evit?
Privindu-te, tot ce-a-nghețat în mine se topește.
Tu ești făcut să fi iubit.

Cerșesc îmbrățișarea ta
când aș putea avea orice alt iubit.
Și vai mie nefericita,
putea-voi oare să te aștept la infinit?

De ce nu pot să las totul în urmă?
ÃŽn fond, abea ne-am cunoscut.
Și-aș vrea să râd, dar plânsul mă sugrumă,
de aș putea să văd un altul mai plăcut...

Și ăsta e un sfârșit.
Eu dezamăgită și fără de mândrie,
tu prea pasiv și liniștit.
Plătesc nechibzuința, fără ca el să știe.

Și dacă ar ști, nu s-ar schimba nimic.
De milă n-am nevoie.
Sper ca într-o zi, să nu mai fie cinic.
...Primind, tot el să și mângâie.

Și totuși... Adio nu pot să îți spun
nu mai am atâta putere.
Îți las ție vorba de rămas bun.
Acum cred că-ți este în fire.

Mai dă-mi speranță

Mi-era dor să iubesc
și-am vrut să-ți dau dragostea mea,
mi-era dor să-mpărtășesc
tot ce stătea în firea mea.

Și de m-am dăruit
nu am primit nimic în schimb.
Poate doar remușcarea unui dor ne-mplinit.
...Și acum aș vrea să mă plimb

cu tine prin zăpadă.
Oferă-mi altă șansă
și-aș săruta și fulgii care stau să cadă,
n-aș mai fugii acasă.

Și te-aș iubi acolo pe omăt.
...Până ce timpul s-ar opri,
până ce-aș auzii un dulce geamăt...
Și totul în jurul nostru s-ar topi.

Iubește-mă încet

Aruncă-mi o privire
și dăruiește-mi din căldura sufletului tău
o scurtă, prețioasă amintire
ce-o să m-arunce în visare din nou.

Rostește încet cuvinte frumoase
să le înțeleg numai eu,
cuvinte dulci și mincinoase
ca să te port în gând mereu.

Cuprinde-mă cu brațul tău
și strânge-mă la piept.
Mult încercat-am dorul greu,
nu mă lăsa s-aștept.

Și lasă ochii-nchiși, să ți-i sărut
și mâna lasă-mi să-ți atingă chipul
cu buzele subțiri, căci mi-ai plăcut.
...Iar tu să-mi mângâi părul.

Sărută-mă pe gât,
atinge al meu piept,
până te voi dori. Atât!
Iubește-mă încet...

Te chem

A trecut atâta timp...
Nici nu mai știu să-ți spun ce simt.
Ce simt? aș vrea să mint,
să mă ascund sub chip și vorbe reci.
Te privesc când pleci,
poate arunci o privire spre mine.

Nu știe nimeni ce e-n sufletul meu.
Am nevoie de tine.
Ce gol în urma ta rămâne.
Nu vrei să mă privești.
Nu mă mai dorești
și-mi este greu.

Fărădelege

De ce mai sper?
De ce te mai aștept?...
Nu te mai pricep.
Simt o durer-n piept,
mă uit spre cer...
Nu pot să termin ca să-ncep.

De rupi o floare, îi iei viața.
O iubești? O privești, o miroși.
O răsucești între degete.
Și-ncepi să-i rupi petala creață,
fărâmi bobocii ei duioși.
E prea urâtă! Privește-o pe-ndelete.

O tulpină și câteva frunze...
Și rupi din nou...
Zdrobește-o!! ca să nu vezi ce-ai făcut.
Gândești ce-o să urmeze.
Era mai vie ca un bibelou.
Ce faptă bună! Þi-a plăcut?!

Indiferent te-așezi în așternut.
Încerci să uiți de ea.
Căci ce altceva mai poți tu face?
Nu pe tine te-a durut.
Și cât de frumoasă era...
În sufletul tău e liniște și pace?
Poate ai visat?! Poate ți s-a părut?!