Și iarăși bem cafea de Mocca,
și ne-amintim de vremea-n care
dansa bunicul carioca
la balurile populare.

Bunica a văzut o piesă,
iar între-oglindă și-ntre lună
ea se visa, plângând, prințesă
(poate Ofelia nebună).

Așijderea, actor, bunicul,
către-un mâhnit sfârșit de zi,
ca Hamlet măsurând nimicul,
clama: a fi? sau a nu fi?

Stând în dumbravă, la strâmtoarea
unde-au avut înfrângeri turcii,
le amintea privighetoarea
de Amelita Galicurci.

Lângă bunic, bunica tristă
desfoliase margareta,
și se visa mereu artistă
de cinema, ca Garbo Greta.

Bunicii mei sunt suvenire,
încât mă tem să-i strig pe nume -
cu mâna, de poet, subțire
le spulber umbra din albume.

Ei nu mai sunt. Se duse voga
acelor vremuri visătoare.
Și iarăși bem cafea de Mocca
și ne-amintim de vremea-n care...