Pe lespezile reci, turnate din granit,
Sub care-mi zace iubirea, acolo, în mormânt,
Îmi rezem trupul meu flămând
De-al dragostei ce-mi persistă în gând.
Privesc în trecut și sper ca năzuind,
Iubirea-mi va fi dată iar s-o simt
Și știu că timpul prieten îi va fi
Inimii ce-i fuse dat doar a iubi!
Iar pomii-s grei cu florile de omăt,
Priveliștea-i amară, de-un sordid baroc,
Mormintele de piatră, aliniate-n bloc,
Constituie decorul cel privesc uitat.

Și păsări de noapte, ce-și cântă fugar
Triluri funeste la-al naturii hotar,
Își fâlfâie aripile lugubre-n zadar
Căci morții, în cripte, rămân sub mortar.

Știu că jelania nu-și va găsi ecou
Să-nduplece zeii morții, ce tributul ni-l iau,
Ca să ne dea-ndărăt vii ce vină nu-și au
Pentru-al sorții funest apogeu.

Privind inscripția lapidară eu voi
Cursul firii să fie dat iar înapoi,
Însă nădejdea mi-e vidă-n viața de apoi,
Știind prea-bine ce se-alege din noi
Atunci când viața-ncetează, iar ochii ni-s goi,
Nimic de pe lume nu ne-ntoarce la voi!

Gândind de negânditul mă așez pe mormânt,
Sperând ca viața ce-mi palpită în piept
Să mă arunce în-al morții duet,
Dându-mi eterna uitare făr’ de cuvânt!

Însă moartea mă trădează din nou
Căci ei nu-i pasă pe cine îți ia,
Ea-și face treaba murdară și atât,
Indiferent cine-ajunge-n pământ!
Moartea doar șterge țărmul, că așa-i ea,
Luând,deopotrivă, pe laș și erou.

Târziu e acuma, cortinele cad,
Și uitându-mă-n beznă eu văd
Forme umane ce se-nlănțuie sinistrul balet,
Reeditând în crepuscul defunctul duet
Al morții cu moartea, nocturn monoton,
În care uitarea se-nvârte sincron!

Vedenia-i tare, și-mi pare a fi,
Însă-i himeră, s-o crezi e a huli,
Uitându-mă într-acolo încep a simți
Ce mult înseamnă să pot a trăi!
Dansul morților, ce-mi pare-un coșmar,
E un trucaj al naturii, al dracului zar,
Ce-mi pare aievea în al nopții orar,

Însă iubirea-mi nu pare-a dansa
Cât timp perechea-i e vie și-o vrea!
Ea așteaptă să poată iară valsa,
Însă natura e crudă, nu vrea
Să-i dea înapoi viața sa!