Plecat, cu mintea ratacită,
Întârziat prin camere străine,
Când m-am trezit singur cu mine
Găsit-am poarta ulucită.

Nici timpul nu îmi este sub control
Căci ceasul de alături este fals,
Chiar sufletul din mine este ars
Și-n cap am gârle de alcool.

Prizonier, așa se întâmplă sa fiu
Sub presiunea orelor de-amiază,
Cu o neliniște ce-ncet îmi ruinează
Sufletul spart și înțepat de viu.

Nu știu când o să scap din încăpere
Ce nu e pușcărie, nici arest,
Stau singur într-o camera, și-n rest
Singur vorbesc, pe limbă am doar fiere.