să cauți siguranța zilei când orașul întreg se clatină ca un pod de pontoane
cu o blândă înțelegere ca aceea dintre un melc și un copac bunăoară
e ca și când ai crede că din încrucișarea trenului galben fără cai cu taxiurile galbene
ar ieși altceva decât un pasaj subteran luminat a giorno.

adevărul este o gură care în ultima clipă își amintește să tacă
și care își mușcă buzele până la sânge
să nu piardă nicio scânteie de bunăvoință
sau picătură de interes pentru sete
numai obiceiul de a ieși pe furiș din sufletul oamenilor.
aștepți să facă gât în spatele gulerului alb
dar îți numără câte cireșe ai luat cu lingura
și câte cu mâna din cireș.
pentru că nu i se potrivesc hainele groase ale indiferenței
poate să plângă nu să se plângă:

pentru orbul fără baston de orb doar cu o creangă
care scormonește zăpada din tufișuri
pentru frigul care destramă cozile la ajutoare
pentru bătrânii care cos lucruri noi din petice-
ei sunt vânătorii de recompense angajați sezonieri
cu ochii lipiți de ușile publice pe care întotdeauna scrie ceva
împing cu umerii și se prăvălesc dincolo
pentru finalul funest al omului străzii învelit cu ziarul
mâinile îi sunt chei înțepenite în alte uși
a pierdut tot aerul răvășit de respirări pe care îl adunase în saci
toate economiile lui de o viață
pentru cântărețul din mâneci la corzile curcubeului

cerul este cutia de rezonanță