Se ploconea, răsăritean și moale,
Mălai din mîna ta să ciugulească.
Albastru pîlpîia și cald, în poale,
Ca pînzele alcoolului din ceașcă.

Pe butură, nebunul tău cu scufă
Ochi inegali grozav de triști rotea,
Și mîna ți-a sucit, cum storci o rufă,
Și-a rupt și gîtul păsării, care bătea.